S-a deschis ultimul giratoriu suspendat de pe centura București
După luni bune de întârzieri, s-a deschis circulaţia pe giratoriul suspendat de la Berceni.
Pasajul suprateran de pe centura capitalei, aflat la intersecția cu șoseaua Berceni, era ultimul dintre cele trei giratorii suspendate din zona de sud.
Împreună cu cele trei giratorii suspendate au fost inaugurate şi mici porţiuni de centură cu câte două benzi pe sens. Mai este mult de lucru totuși. Unele porţiuni sunt încă în stadiul de proiectare ,iar fără două benzi pe sens aceste pasaje vor rezolva doar parţial problemele de trafic.
„În sudul Capitalei, au început lucrările pe zona dinspre A1 spre DN5. Lotul 2 este pe finalul proiectării, a început partea de avizare în vederea execuţiei lucrărilor”, a precizat Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.