Noile tarife pentru rovinietă au intrat în vigoare

Noile tarife pentru rovinietă au intrat în vigoare de luni, 11 martie. Pentru un autoturism, prețul unei roviniete de o zi va fi de 12,43 de lei, iar pe 10 zile, șoferul va trebui să achite suma de 16,40 de lei. Dacă dorește pentru 30 de zile, el va avea de plătit suma de 26,34 de lei.

O altă schimbare este renunțarea la rovinieta de 3 luni (90 de zile) și introducerea rovinietei de 2 luni (60 de zile) pentru echivalentul a 8,4 euro.

Rovinieta pentru un an va rămâne în continuare 28 de euro pentru autoturisme, 96 de euro pentru vehicule de marfă sub 3,5 tone și 320 de euro pentru vehicule de transport cu 9-23 locuri.

Cea mai scumpă rovinietă este de 1.210 euro pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 12 tone.

Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru orice vehicul de transport marfă sau persoane care circulă pe drumurile naționale.

CNAIR a anunțat că emiterea rovinietei prin SMS va fi suspendată până pe 21 martie, ca urmare a modificărilor legate de aceste noi tarife pentru rovinietă, ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicaţiei.

Sursa.

You may also like...