Lotul 3 al tronsonului de autostradă Ploiești-Buzău, inaugurat astăzi
Lotul 3 al Autostrăzii Moldovei , tronsonul Pietroasele – municipiul Buzău, a fost inaugurat azi, fiind deschis circulației în cursul acestei după-amiezi, după ora 15:00. Cei aproape 14 kilometri de autostradă completează, practic, legătura continuă de la București până la Focșani.
Evenimentul a adus la Buzău numeroși oficiali. Printre aceștia s-a numărat fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a subliniat simbolistica momentului, afirmând că acest tronson poate fi considerat o veritabilă punte rutieră între Muntenia și Moldova, potrivit campusbuzau.ro.
Odată cu inaugurarea Lotului 3, Autostrada Moldovei continuă să avanseze spre nord. Potrivit estimărilor ministrului Transporturilor, până la finalul anului se va putea circula pe autostradă de la București până la Adjud, iar anul viitor proiectul ar urma să fie complet funcțional până la Pașcani.
Momentan, se circulă pe autostradă de la București la Focșani, pe o distanță de 200 km, după ce recent a fost inaugurat lotul al doilea din secțiunea Ploiești – Buzău, Mizil–Pietroasele.
Construcția Lotului 3 (Pietroasele -Municipiul Buzău) al tronsonului de autostradă Ploiești-Buzău (A7) a costat 1,093 miliarde lei (fără TVA) și a fost finanțat în mare parte prin PNRR.


Imagini: facebook.com/CNAIRSA
